Primer Hermanamiento Poético México-Rumanía 2026: Verónica Volkow y Constantin Barbu

De Luis Espino Alcaraz

La palabra poética no conoce fronteras ni distancias; es un puente invisible que une la riqueza mística de México con la profunda raíz filosófica de Rumanía. Con el nacimiento del Primer Hermanamiento Poético México-Rumanía, formalizado en Bucarest, entre la poeta rumana Carmen Bulzan y la poeta hispanomexicana Carmen Nozal, las letras de ambas naciones se encuentran en un diálogo permanente de traducción y fraternidad, uniendo el rigor intelectual con la fuerza de la creación de la poesía.
En este cruce transatlántico, la presencia de Verónica Volkow se alza como el pilar fundamental de las letras mexicanas. Poeta de la mirada, la luz y la contemplación, Volkow ha sabido descifrar las complejidades del cosmos, el arte y la historia a través de una palabra que es, a la vez, música y pensamiento profundo. Su poesía, que transita entre el misterio y la mística barroca, cruza el océano para unirse a una herencia europea que abraza la libertad del espíritu y la lucidez crítica.
Desde la tierra de Eminescu, la respuesta lírica y conceptual llega de la mano de Constantin Barbu. Como un auténtico arquitecto del pensamiento contemporáneo, Barbu transforma el lenguaje en un lienzo donde conviven la filosofía y la poesía pura. Su obra desentraña los enigmas de la existencia y del ser, convirtiéndose en el interlocutor ideal para una lírica tan reflexiva y atenta a los arcanos de la realidad como la mexicana.
Hoy, la herencia viva de Verónica Volkow y la visión filosófica de Constantin Barbu consolidan este hermanamiento cultural. Sus nombres y trayectorias simbolizan el triunfo del diálogo intelectual sobre la distancia: un lazo sagrado donde México y Rumanía se reconocen, se traducen y se celebran bajo un mismo cielo de poesía y pensamiento universal.
Por ello, Verónica Volkow viajará a Rumanía en 2027 para recibir el galardón de este Primer Hermanamiento Poético y Constantin Barbu vendrá a México en un intercambio cultural para profundizar tanto en la obra de Manuel Acuña como de Mihai Eminescu. Ambos recibirán un diploma, una estatuilla y un libro en versión bilingüe (español-rumano) traducido por Carmen Bulzan, patrocinado por la Academia Universalis Poetarum y publicado en Con Versando Ediciones, editorial que dirige Carmen Nozal.

*
Cuvântul poetic nu cunoaște frontiere sau distanțe; este un pod invizibil care unește bogăția mistică a Mexicului cu rădăcina profund filosofică a României. Odată cu nașterea Primului Parteneriat Poetic Mexic-România, formalizat la București, între poeta română Carmen Bulzan și poeta hispana-mexicană Carmen Nozal, literaturile ambelor națiuni se întâlnesc într-un dialog permanent de traducere și fraternitate, unind rigorile intelectuale cu forța creației poeziei.
În această încrucișare transatlantică, prezența Veronicăi Volkow apare ca pilonul fundamental al literelor mexicane. Poetă a privirii, a luminii și a contemplației, Volkow a știut să descifreze complexitățile cosmosului, ale artei și ale istoriei printr-un cuvânt care este, în același timp, muzică și gând profund. Poezia ei, care oscilează între mister și misticism baroc, traversează oceanul pentru a se alătura unei moșteniri europene care îmbrățișează libertatea spiritului și luciditatea critică.
Din țara lui Eminescu, răspunsul liric și conceptual vine de la Constantin Barbu. Ca un adevărat arhitect al gândirii contemporane, Barbu transformă limbajul într-o țesătură în care conviețuiesc filosofia și poezia pură. Opera sa dezleagă enigmele existenței și ale ființei, devenind interlocutorul ideal pentru o lirică la fel de reflexivă și atentă la tainele realității ca cea mexicană.
Astăzi, moștenirea vie a Veronicăi Volkow și viziunea filosofică a lui Constantin Barbu consolidează această înfrățire culturală. Numele și parcursurile lor simbolizează triumful dialogului intelectual asupra distanței: o legătură sacră în care Mexicul și România se recunosc, se traduc și se sărbătoresc sub același cer de poezie și gândire universală. De aceea, Verónica Volkow va călători în România în 2027 pentru a primi premiul acestui Prim Parteneriat Poetic, iar Constantin Barbu va veni în Mexic într-un schimb cultural pentru a aprofunda opera lui Manuel Acuña, ca pe cea a lui Mihai Eminescu. Amândoi vor primi o diploma, un trofeu și o carte în versiune bilingvă (spaniolă-română) tradusă de Carmen Bulzan, editată de Academia Universalis Poetarum și publicată de Con Versando Ediciones, editură condusă de Carmen Nozal.

Verónica Volkow es escritora y académica. Actualmente trabaja como investigadora titular del Instituto de Investigaciones Filológicas de la UNAM adscrita al Seminario de Hermenéutica y es profesora de Teoría Literaria y Literatura Novohispana en la Facultad de Filosofía y Letras de la UNAM. Tiene maestría y doctorado en literatura comparada y segunda maestría en Historia del Arte. Ha sido varias nominaciones becaria del Sistema Nacional de Creadores y del SNI. Recibió en 2004 el Premio Pellicer por el poemario Oro del viento, Editorial Era, y en 2005 el premio José Revueltas de Ensayo literario por El Retrato de Jorge Cuesta, Siglo XXI Editores, 2010. Otros de sus libros de poesía son La sibila de, Litoral de tinta editado; Los caminos, Oro del viento, poemas,; Arcana and other poems, Azul es el color de la distancia, , Poemas del Verde, El celestino del diablo o bachiller Juana de Asbaje, La casa amarilla. Entre sus textos académios y ensayísticos cuenta con Diario de Sudáfrica, La mordedura de la risa, un estudio sobre la obra gráfica de Francisco Toledo; Los gladiadores demónicos editado en Sevilla por Editorial Renacimiento, 2009; Camino de vida, ensayos sobre poesía mexicana; Miradas a la plástica mexicana del Siglo XX por; De la demonización y el análogo,. Entre sus últimos libros de investigación se encuentra: Dos cielos, dos soles; imágenes de la totalidad del cosmos a finales del XVII novohispana, y La reinvención del cosmos.
*
Verónica Volkow este scriitoare și academiciană. În prezent, lucrează ca cercetător principal la Institutul de Cercetări Filologice al UNAM (Universitatea Națională Autonomă Mexic), afiliată la Seminarul de Hermeneutică, și este profesor de Teorie Literară și Literatură Novohispanică la Facultatea de Filosofie și Litere a UNAM. Are un master și un doctorat în literatură comparată și un al doilea master în Istoria Artei. A fost nominalizată de mai multe ori ca bursieră a Sistemului Național al Creatorilor și al SNI (Sistemul Național de Investigații). A primit în 2004 Premiul Pellicer pentru volumul de poezie Oro del viento (Aurul vântului), Editura Era, și în 2005 premiul José Revueltas pentru eseu literar pentru El Retrato de Jorge Cuesta (Portretul lui Jorge Cuesta), Siglo XXI Editores, 2010. Alte cărți de poezie ale sale sunt: La sibila de, Litoral de tinta editado; Los caminos (Drumurile), Oro del viento, poemas (Aurul vântului, poeme); Arcana and other poems (Arcana și alte poeme), Azul es el color de la distancia (Albastrul este culoarea distanței), Poemas del Verde (Poezii ale Verdelui), El celestino del diablo o bachiller Juana de Asbaje (Celestinul diavolului sau absolventa de liceu Juana de Asbaje), La casa amarilla (Casa galbenă). Printre textele sale academice și eseistice se numără: Diario de Sudáfrica (Jurnal din Africa de Sud), La mordedura de la risa, (Mușcătura râsului), un studiu despre opera grafică a lui Francisco Toledo; Gladiatorii demoni editat la Sevilla de Editorial Renacimiento, 2009; Calea vieții, eseuri despre poezia mexicană; Miradas a la plástica mexicana del Siglo XX (Priviri asupra artei plastice mexicane din secolul XX); De la demonización y el análogo (Despre demonizare și analogie). Printre ultimele sale cărți de cercetare se numără: Dos cielos, dos soles (Două ceruri, doi sori);imagini ale totalității cosmosului la sfârșitul secolului XVII în Noua Spanie, și La reinvención del cosmos (Reinventarea cosmosului).

Constantin Barbu (n. 1954) este unul dintre cei mai mari scriitori din Europa, el publicând peste 3000 de cărți urmând câteva proiecte excepționale. A publicat Steaua eonului, o trilogie poetică:
I.Stâlpul versului, II. Va fi chiliovers, III. Versul negru, având 243 de volume, fiind astfel cea mai mare carte de poezie scrisă vreodată. A mai publicat câteva colecții de câte 100 de volume fiecare, cum ar fi: Eu am aprins chibritul care va da foc laniakeii.
Cărțile sale de poeme sunt traduse în: spaniolă, engleză, italiană, franceză, germană, rusă, portugheză, suedeză, greacă, maghiară, croată, albaneză, araba, mongolă.
A editat Monumenta Romaniae Historica, proiect care are până în prezent peste 1000 de volume și manuscrise în facsimil color, manuscrise aflate în cele mai mari biblioteci ale lumii din: Vatican, Paris, Londra, Oxford, SUA, Spania, Italia (Roma, Napoli, Torino, Milano), Austria, Germania ( Berlin, Heidelberg, Dresda), Grecia (Muntele Athos), Rusia (Moscova, Sankt Petersburg), Ierusalim, Islanda, Suedia.
A început să editeze Biblioteca lui Eminescu, publicând ediția corectă a manuscriselor marelui poet și primele 753 din 1243 ale celebrei biblioteci.
A publicat o carte specială de filosofie, intitulată Supracartea fără de ce, având 2434 de pagini în 10 volume, din care s-a tradus în germană primul volum „Depășirea timpului meu”. Este o carte complicată care vrea să arate că omul încă nu a gândit.
Constantin Barbu este doctor în literatură (onorific), Doctor Honoris Causa în mai multe universități de prestigiu.
El este membru în mai multe academii celebre din lume, din care amintim: L´Académie Européenne des Sciences, des Arts et des Lettres de Paris, Academia Scientiarum et Artium Europaea din Salzburg, Academia Carioca de Letras din Brazilia, Academia delle Arti e delle Scienze Filosofiche Seneca din Bari, L´Academia Lėopold Sėdar Senghor din Milano, Academia Națională de Științe din Kiev, Academia Oamenilor de Știință din Moldova, Mongolian Academy of Culture and Poetry din Ulaanbaatar etc. A primit mari premii internaționale.

*
Constantin Barbu (n. 1954) es uno de los escritores más grandes de Europa, habiendo publicado más de 3000 libros siguiendo algunos proyectos excepcionales. Publicó La estrella del eón, una trilogía poética: I. El pilar del verso, II. Será quilioverso, III. El verso negro, con 243 volúmenes, siendo así el libro de poesía más grande jamás escrito. También ha publicado algunas colecciones de 100 volúmenes cada una, como: Yo encendí el fósforo que prenderá fuego a laniakea.
Sus libros de poemas han sido traducidos al: español, inglés, italiano, francés, alemán, ruso, portugués, sueco, griego, húngaro, croata, albanés, árabe y mongol.
Ha editado Monumenta Romaniae Historica, un proyecto que hasta la fecha cuenta con más de 1000 volúmenes y manuscritos en facsímil en color, manuscritos que se encuentran en las bibliotecas más importantes del mundo en: Vaticano, París, Londres, Oxford, USA, España, Italia (Roma, Nápoles, Turín, Milán), Austria, Alemania (Berlín, Heidelberg, Dresde), Grecia (Monte Athos), Rusia (Moscú, San Petersburgo), Jerusalén, Islandia y Suecia.
Comenzó a editar la Biblioteca de Eminescu, publicando la edición corregida de los manuscritos del gran poeta y los primeros 753 de 1243 de la famosa biblioteca.
Publicó un libro especial de filosofía, titulado Sobrelibro sin por qué, con 2434 páginas en 10 volúmenes, del cual se tradujo al alemán el primer volumen «Superando mi tiempo». Es un libro complicado que intenta mostrar que el hombre aún no ha pensado.
Constantin Barbu es doctor en literatura (honorífico), Doctor Honoris Causa en varias universidades de prestigio.
Él es miembro de varias academias famosas del mundo, entre las que podemos mencionar: L’Académie Européenne des Sciences, des Arts et des Lettres de París, Academia Scientiarum et Artium Europaea de Salzburgo, Academia Carioca de Letras de Brasil, Academia delle Arti e delle Scienze Filosofiche Seneca de Bari, L’Academia Léopold Sédar Senghor de Milán, la Academia Nacional de Ciencias de Kiev, la Academia de Científicos de Moldavia, la Academia Mongola de Cultura y Poesía de Ulán Bator etc. Ha recibido importantes premios internacionales.

Manuel Acuña poeta mexicano decimonónico (1849-1873) representa uno de los polos extremos del romanticismo por su entrega total, es decir a la vez trágica y heroica, al impulso emocional. Afín por lo extremoso de su temperamento y lo tajante de su determinación al Empedocles de Holderlin podríamos decir que fue nuestro Werter mexicano. Acuña entregó a la vida lo que Goethe cumplió sólo literaria y simbólicamente: se suicidio a los 24 años de edad. Habla así con su propia muerte a la vez que vive y ama de forma inmortal en el papel y la pluma. Talentoso joven, viviendo en medio de la pobreza, se enamora de Rosario de la Peña quien nunca le correspondió pero a quien le dedica su apasionado poema “Nocturno”, que lo lleva a la inmortalidad de la tradición poética mexicana. Acuña es el gran representante del absolutismo juvenil.
*
Manuel Acuña, poet mexican din secolul al XIX-lea (1849-1873), reprezintă unul dintre polii extremi ai romantismului prin devotamentul său total, adică, în același timp tragic și eroic, față de impulsul emoțional. Asemănător prin temperamentul său extrem și hotărârea sa fermă cu Empedocle al lui Hölderlin, am putea spune că a fost Werther-ul nostru mexican. Acuña a oferit vieții ceea ce Goethe a realizat doar literar și simbolic: s-a sinucis la 24 de ani. Astfel vorbește prin propria sa moarte în timp ce trăiește și iubește în mod nemuritor pe hârtie și stilou. Tânăr talentat, trăind în mijlocul sărăciei, se îndrăgostește de Rosario de la Peña, care nu i-a răspuns niciodată, dar căreia îi dedică poemul său pasionat „Nocturno”, care îl duce la nemurirea în tradiția poetică mexicană. Acuña este marele reprezentant al absolutismului juvenil.

Mihai Eminescu (1850-1889) es un poeta genial, comparable con Homero, Dante, Shakespeare y Goethe. Fue estudiante oyente en la Universidad de Viena durante dos años. En la Universidad de Berlín, cursó estudios de filosofía (1872-1875), teniendo a los mejores profesores universitarios del siglo XIX.
Él es uno de los nihilistas más brillantes de Europa. Su nihilismo historial se derrama y se concreta en sus grandes poemas: Luceafărul (El Lucero), Memento mori, las cinco Scrisori (Cartas), Mortua est, Gemenii (Los Gemelos). También escribió teatro y prosa. En prosa dejó dos obras maestras: Archaeus y Sărmanul Dionis (El pobre Dionis).
Tradujo de la Crítica de la razón pura de Kant y de la Gramática sánscrita de Bopp.
Escribió en rumano y en alemán. Sus poemas de amor son magníficos y su musa, Veronica Micle, era una mujer hermosa, ella misma poeta.
Mihai Eminescu es el genio nacional de los rumanos y él forjó el idioma que hizo de Rumania un país destacado en la cultura europea. Su obra ha sido traducida a los idiomas más importantes del mundo, convirtiéndose así en un poeta de alcance mundial.
*
Mihai Eminescu (1850-1889) este un poet genial, comparabil cu Homer, Dante, Shakespeare și Goethe. El a fost student auditoriu la Universitatea din Viena doi ani. La Universitatea din Berlin a urmat cursurile de filosofie (1872-1875), având cei mai mari profesori universitari din secolul al XIX-lea.
El este unul dintre cei mai străluciți nihiliști ai Europei. Nihilismul lui historial se revarsă și concrește în marile lui poeme: Luceafărul, Memento mori, cele cinci Scrisori, Mortua est, Gemenii. A scris și teatru, și proză. În proză a lăsat două capodopere: Archaeus și Sărmanul Dionis.
A tradus din Critica rațiunii pure a lui Kant și din Gramatica sanscrită a lui Bopp.
A scris în română și în germană. Poemele sale de dragoste sunt superbe și muza sa, Veronica Micle, era o femeie frumoasă, ea însăși poetă.
Mihai Eminescu este geniul național al românilor și el a forjat limba care a făcut din România o țară grăitoare în cultura europeană. Opera lui Eminescu este tradusă în cele mai importante limbi din lume, el devenind astfel un poet planetar.

Luis Espino Alcaraz (Acapulco, México, 1969).

Escritor y militar de carrera. Realizó estudios en el Heroico Colegio Militar y la Universidad La Salle CdMx. En 2024 participó en el II Encuentro de Poetas Iberoamericanos en representación del estado de Guerrero. Publicó los libros Zihuataverso (poesía), La piel de Jacinto (cuento) y Los mártires de Luvianos (crónica). Ha obtenido primeros lugares y menciones honoríficas en concursos literarios nacionales y estatales. Actualmente dirige la Casa del Poeta Ignacio Manuel Altamirano.

Artes: Askari Trejo y Jesús Molina